5 iulie 2014

Tu, femeie... într-o zi!



Te-a mângâiat vreo rază dimineaţă?
Ce adieri intrat-au prin muzee
De monumente prăfuite-n ceaţă,
Dezlănţuite-n marea ta, femeie?

Mai ştii de farmecele dintr-o viaţă
Când mai credeai în lunci de fericire?
Acum eşti palidă sau o paiaţă,
Te mai hrăneşti din mica amintire...

De mai străbaţi un munte şi-ncă unul
Nu osteneşti şi nu te laşi strivită,
Nu răstigneşti, nu te ridici cu pumnul
Şi nu priveşti, dar nici nu eşti privită.

Ce râuri, ce păduri te mai inundă,
Ce valuri te trezesc din amorţire?
Când paşii racilor din drum abundă
Îţi mai rămâne vreme de-o simţire?

De vrei să mai priveşti cerul cu stele
Cine îţi pune degetul pe hartă?
Cine-ţi aduce roşii peruzele
Şi luna de pe cer cine-ţi arată?

Câte ceţuri şi noroaie te-nconjoară?
Eşti suflet blând, lipsit de aroganţă
Te-arăţi hienelor ce te-nfioară,
Dar le zâmbeşti cu eleganţă.