4 iulie 2014

Râuri reci



Când m-ai lăsat să plec prăpăstii s-au ivit
 În jurul meu şi-am pus în ele numai lacrimi,
 Am vrut să îţi mai spun de suflet şi de patimi,
 De zile şi de nopţi într-un destin cioplit.

 Pământul a plecat, s-au răsucit copaci,
 În florile de câmp nimic n-am mai găsit,
 În toamne argintii n-ai vrut să-mi fii iubit,
 Eternele chemări s-au rupt în noi şi taci!

 Peronul va fi gol, o temniţă pe veci,
 Pustiul se răsfrânge în paşii mei striviţi,
 Vom aduna secunde în versuri şi cuminţi
 Vom trece către iarnă prin râurile reci.

 Zadarnice speranţe îmi sfâşie-n bucăţi
 O inimă cât marea în care am crezut
 Că vei rămâne veşnic lumină şi-nceput
 De primăveri când visul ne aştepta în cărţi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu