7 iulie 2014

Rătăcesc



Rătăcesc prin univers
în căutarea cuvintelor
ce n-au ieşit niciodată
din amalgamul de smoală
al firelor de creier
închise în cutia metalică
ruginită
nu am ştiut să-ţi spun
cuvintele ce-mi spărgeau
pieptul neîncăpător
de ocean ars în soare

La începutul lumii
cuvintele-mi dispăreau în prezenţa ta
eram prea ocupată
să te privesc
să-ţi ascult notele muzicale
scoase prin căldura mâinilor tale
când scriau albastru senin

Rătăcesc în partea întunecată a planetei
oricâte rotaţii ar face
eu rămân continuu în bezna primordială
dacă îmi apare o stea în cale te caut în ea
alerg spre tine
cuvintele se sfârşesc
lumina e oarbă
seninul e greu
când ochii mei ajung la hotarul tău
şi nu eşti

Nu-i nimic
la cozile lui ceauşescu
am învăţat să-mi pierd locul
frontul meu de luptă
singurul război în care
matca m-a aruncat

Nu-i nimic
în faţă fructul oprit
peste umăr Sahara
şi totuşi o iau de la început
mă lovesc din nou de tăişul stâncilor
fum gros am în orbite
cenuşa mă îneacă
liniştea îmi sparge timpanele
sau
poate am ales tăcerea
întunericul
tocmai pentru ca să nu-ţi tulbur
minunea de a fi senin
cristalele ochilor
muzica firii
poezia iubirii








Acum sunt ocupată
să privesc în aceeaşi direcţie cu tine
stelele oricum sunt orbitoare
înţeapă ard ori sunt de gheaţă

în capătul străzii
nu e nimeni
niciodată
rătăcesc perpetuu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu