7 iulie 2014

Puterea magiei



Mă gândeam că puterea omului
e un dar divin
oferit ca ofrandă celor merituoşi
virtuoşi

aşa cum puterea pruncului
vine din degetul mamei întins
ca scară spre infinit

aşa cum bărbatul îşi ia puterea
din sclipirile ochilor ei
atunci când gândurile
li se intersectează fracţiuni de secundă

aşa cum femeia culege magie
din atingeri pe rană
văzută ştiută
de unicul ei

aşa mi-ai dat tu
magia puterii
atunci când aripile mi-au fost smulse
şi sparte în mii de bucăţi
ai adunat bucată cu bucată
şi ai început să mă recompui
ai înţeles că
lipiciul din comerţul de stat
nu ţine
ţi-ai muiat degetul în buza arsă
de prea plinul singurătăţii...
şi-a mers
fiecare părticică
s-a aşezat la locul ei
incontestabil
în timp ce eu
şlefuiam
gândul de tine

apoi m-ai chemat
(numai tu ştii să mă chemi într-un fel anume)
ca un meşter priceput
mi-ai montat aripile cârpite
ai pus atâta dor în ele
şi mi-ai spus...
„zboară... zboară..."
împreună cu albe cuvinte
mi-ai transferat magia puterii
ca să-ţi arăt puterea magiei...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu