5 iulie 2014

Ploaie în sat



Iar ajung în lumea uitatului meu vis:
Ulicioara simplă, veche de la ţară,
Copacii-n zor de tril mă cheamă-n paradis
Acum parcă mă nasc întâia oară.

Cântă guguştiucii, astăzi, a vechime,
Scârţâit de leagăn duce către est
Sâmbră-n Bărăganul cu a lui asprime
Şi un Moromete în amintiri cu rest.

Spre vârfuri de copaci privirile-mi strecor:
Miraj de flori şi poame, încă, pârguite,
Prin salcâmi bătrâni şi gârboviţi de dor
Îşi prind zorele braţe de vise arcuite.

Seninu-i contopit cu cerga prea verzuie,
Arşiţa-i supremă, totu-i neclintit,
Ionii au pământ – povestea se încuie,
Anele-au demult drumuri către schit.

Nou ivită, luna, se-agaţă în uluci,
Dincolo e zarea în flăcări peste vii,
Furtuna şi-a trimis porumbii între nuci,
Pala de răcoare suflă peste ii

Şi ochiul generos ne-aruncă o mireasmă:
Reginele din nopţi cu lună de argint,
Departe bate-un clopot cu izul de agheasmă,
Şi daliile cântă cu bulbii de iacint.

Prin tunete-i pierdut al greierilor cânt
Şi fulgere se-ntind amorfe în pereţi,
Apoi coboară scurt tăcere de mormânt
Şi-ncepe a turna cu triluri de sticleţi.

 Lucrare de Nynna Vizireanu