5 iulie 2014

Pas nomad



Îţi aminteşti de serile în doi?
Distanţele păreau topite-n vânt,
Tăceam şi eu, tăceai şi tu şi noi
Eram îngemănaţi, aproape,-n gând...

Nu mai ştiam de anotimpuri şi
În rai,pe-o lacrimă de floare,
Plângeam râzând de parcă iar copii
Eram şi am aflat că doare.

Când cade-n noi o frunză, două, trei
Cu arămii cuvinte între ploi,
Eu nu te mai întreb, acum, de vrei
Să ne fim toamne risipite-n doi.

Nechează visele în zbor şi cad
Fărîme, disipate în ecou,
Se-mpiedică în pasul meu nomad
Pe sub lumina lunii, în tangou...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu