5 iulie 2014

Mă aşez



Torceam tristeţi pierdută pe o bancă,
Şi mai crestam tăceri cu file-n gând...
Doar iarna grea era cu mine francă
Şi nu credeam că trece prea curând.

Vedeam un drum ce nu mai avea sens,
Doar sud era busola în răscruci,
Mă răscoleau furtuni în praful dens
Şi mă-ntrebam mereu: „Unde te duci?”...

Dar neştiut s-au rupt atunci zăgazuri
Şi a ţâşnit un Phoenix din cenuşi,
În goana lui îşi căuta izlazuri
Nu se oprea în zid de cumuluşi.

Între păduri şi drumuri sinuoase
Îşi face loc un râu învolburat
Şi nu-i mai stau în cale azi crevase,
În matca lui de prund s-a aşezat.

Pădurile în verde îi ţes calea
Şi-n violet îmbracă verbu-a fi,
Iar nopţile închid în ele jalea
Căci soarele răsare-n orice zi.

Se-aud naiuri, fagii şi alunii
Pe înserat îl cheamă pe Hafez,
Dervişi plutesc în nopţi cu Rumi,
Iar Dumnezeu e-n mine, mă aşez...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu