5 iulie 2014

Luminile din noi



Suntem pământ şi apă în coji de porţelan
Ne frângem într-o clipă, ne risipim în van
Ca frunze de tutun pe sfoară înşirate
Fugim înspre nimic, nimicul ne desparte.

Pe ramură de nuc suntem cochilii mici
Jucând aceeaşi piesă te-nalţi, apoi abdici
Rămânem încâlciţi în pânze de paing
Şi ne petrec secunde în mijlocul de ring

Aş vrea să spunem: „Stai! Nimicule tu eşti
Un gram de praf în ochi, iluzii-n cozi de peşti,
Noi te zeificăm dar tu ne eşti dator
Să te supui orbeşte, eşti doar un zburător!”

De-am şti să căutăm în sinele primit
Ca dar din dar un rai să-l facem infinit
Şi-n horă să unim luminile din noi
Am fi iubire-atunci şi curcubeie-n ploi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu