4 iulie 2014

În voia valului



Sărută-mă, iubite, pe frunte, să mă ierţi
când ochiul meu albastru te-a uitat în nori,
când cireşii-n floare se-nchid între coperţi
uitate-n rafturi vechi. Uitare, cât mă dori!

Sărută-mă pe ochi, tânjind la sânul roz,
când buze de rubin te prind în mreje iar,
când ploi de liliac ascund încă un loz
în destinul nostru cu sfârşit hilar.

Sărută-mă, iubite, pe gură, să te iert
că nopţile pălind se risipesc în drum,
că verile se duc într-un deşert incert
şi nu mai ştim: iubirea e gheaţă sau e scrum?!

Sărută-mă pe stânga unde îmi bate des
un ceas închis în lutul secundei fără chip,
eu nu mă-mpotrivesc valului ales,
mă las în voia lui până-am să fiu nisip.

Eu te sărut pe suflet, ca-n vechi iubiri hinduse,
până mă sting sub ploaia rece şi ninsori
vor cădea în file cu poveşti nescrise,
cu slove nevăzute-n uitatele scrisori...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu