5 iulie 2014

În cupa veşnicului chin



De câte ori veni-voi am să-ţi plec,
rămânerea-i un avatar de praf,
dar nu îţi voi lăsa un epitaf
şi n-am să uit răspunsu-ţi scurt şi sec.

Să nu mă-nvălui în mister, nu-ţi sunt,
ţi-am pus în palma gândului noian
de vise pribegind spre tine-n van
care-au pierit cu iz de dor mărunt.

Turnurile aveau ceva firesc
în ele, răstignite, epoci vechi
în care foc şi apă sunt perechi
dar algoritmii nu mi-i  amintesc.

De câte ori pleca-voi am să-ţi vin,
rupturile m-apropie mai mult,
când vine toamna frunzele-ţi ascult
foşnind în cupa veşnicului chin.

De câte ori m-alungi e un măcel
de brume, de rugină, de ceva
ce-ascunde toamna ta în toamna mea,
sub cerul de rubin, în brumărel.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu