8 iulie 2014

ieşisem doar să-mi plimb tălpile



întunericul m-a încolăcit
picioarele erau ţintuite
prin unduiri albastre plecai
şi totuşi ţi-am zărit lucirea ochilor
asta pentru că plecările se simt
mereu se simt
uneori devin definitive
înţelesurile înnodate gâtuiesc zborul
sensuri prea abstracte ucid fiorul
să te poţi alinia precum planetele
trebuie să ai aceeaşi traiectorie
zi de zi
nu poţi lua planeta de sub picioare
sunt tot desculţă
sub tălpi... tot noroi
mlaştinile se ţin scai de mine
nu le poţi lua agonia

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu