5 iulie 2014

Femeia mirări...



Poeme ucise ce-aşteaptă extazul
Trăind agonii în stihii fără sens
Şi îngeri şi demoni recheamă talazul
Când drumul cu roze arată nonsens.

Mirajul enigmei îşi duce cu dorul
Copaci de iubire din sfinte-amintiri,
Tăceri istovite, pe buze izvorul
Spirale cu visul pierdut în plutiri.

Ce umbre albastre cătându-şi stăpânul,
El vinde, adesea, doar fum şi uitări!
Verzui începuturi le fură hapsânul
Privind peste umăr gingaşe mirări.

Carmin se dezbracă pe câmpul cu maci
Dorinţe mocnite. Se mistuie-n van
Salcâmii se pleacă şi pleacă buimaci,
Străbat pustiindu-mi un zbor diafan.

Adesea răscoală cireşii în floare!
De ce îi răsfiră vântosul în zări?
Să ningă zănatec femeia mirare,
Să ningă albastru femeia mirări!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu