5 iulie 2014

Dezertez în rime



Liniştea uitării îmi dezertează-n în rime,
iarnă-ndestulată mi-e pagina cu tine,
hoinăresc în versul ce s-a-mbrăcat în coajă
de gutuie coaptă în ultima ta strajă.

E timpul să plecăm la trap cu noi silabe,
flămânzi de verde crud, setoşi de valuri albe,
pe-o margine de nor, să fluturăm din pană
iambii şi troheii cu murgii în pulpană.

Să plătim la hanul vieţii vestejite
vântul care suflă iluzii şi permite
iar să bem paharul destinului amar
când pe veşnicie e scrijelit „samsar”;

Apoi să ne cazăm pe cerul imposibil
(aripi indecente cu scrisul ilizibil),
să ne citim în ochi hulpavi când ne dorim
frunzele pierdute, căzute antonim.

Şi când te doare iar o toamnă desfrunzită,
când gutuia coaptă e numai recuzită
strânge-mă în tine cu liniştea uitării
din argintul brumei pe sânul depărtării...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu