5 iulie 2014

Cu zâmbetul unei femei



În ruga pâinii coaptă-n zori
punea ades o lacrimă,
plămadă-n mâini de-atâtea ori
trecea în cer c-o azimă.

În vatra ei focul peţea
spicul de grâu de la străbuni.
Pământ curat, icoană - ea,
în ochii mei purta cununi.

Ferestrele râdeau zglobii,
muşcatele zâmbeau în foi,
zambilele primăvării
desăvârşeau căldura-n noi.

Acum în gând mă luminez
când îmi apare chipul ei
plutesc în valsul vienez
cu zâmbetul unei femei
.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu