5 iulie 2014

Cai rotunzi



În portul ancorărilor târzii
E linişte, iar ceasul n-are ierni,
Vorbeşti puţin, cuvintele îţi cerni,
Eu nu te chem, fără să-ţi spun, tu ştii

Că-n mine clocoteşte vara ta
Şi-ntr-o mirare se despoaie nopţi
De spice şi de struguri copţi
Amestecând pe „nu” cu tristul  „da”.

De dincolo de poli îţi văd priviri
Setoase,-nfometate, căutând
Femeia, trupul, sânii şi pe rând
Te-arunci în mări de năluciri.

Pe câmpul dezmierdării mă inunzi
Cu voluptoase mâini,ademenind
Emoţii fără glas care te prind
În goana ultimilor cai rotunzi...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu