8 iulie 2014

arbitrii



mult prea des îmi pun rochiţa mov cu înflorituri vişinii şi breteluţe de satin
 un sutien vişiniu din dantelă un halat satinat peste
şi haina cizmele eşarfa o şapcă

e frig zăpada e până la cer
ies în stradă să întâmpin miejii de noapte
cu gândul că drumul e destul cât să prind curaj
caii mei năstruşnici aleargă spre demonii tăi gingaşi mânaţi de aceeaşi dorinţă de tine

nu am aflat de ce
pur şi simplu
caii neîmblânziţi plictisiţi de insistenţele mele
o iau la trap
încearcă să scape de mine
cu o mână  îmi fac cerc din index  şi degetul mare
să-i fluier ca o birjăreasă
cu cealaltă ridic năframa albă chemându-i

cu ei
roată în jurul meu
le cer sfaturi
nechează sunt temători
demonii tăi au spus mereu „pas”...

mă întreabă de ce la mine nu a ajuns semnalul
le spun că eu am auzit doar „pa”
murmur ceartă câteva înjurături şi plecăm blazaţi
spre nicăieri...
doar scârţâitul zăpezii sub paşii deveniţi tot mai mărunţi ca o ploaie mocănească

 îmi amintesc gestul fumătorului
 îl simt
 îl înţeleg
 îmi trece prin degete şi plămâni
am îngheţat...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu