29 iunie 2014

Zâmbetul clipei



Cândva ceream din univers o clipă
Să-l întâlnesc,să-i spun cât mi-e de dor
Să îi arăt, cum zboară-ntr-o aripă
Neîncetat, acelaşi trist cocor.

O clipă doar, ce-n goana ei nebună
Şi-a scuturat surâsul ca pe-o stea,
Doream şi eu, dorea şi el să-mi spună,
Dar am plecat mereu spre altceva.

Am început colecţii de oceane
Şi picături amare sau mai dulci
Tot căutând, ascunsă în cotloane,
O clipă doar uitată-n cuib de cuci.

Un zâmbet trist (o lacrimă-n vioară)
Mi-a mai rămas în inimă sculptat,
Prezenţa mea, când a-nceput să-l doară,
M-am răsucit ca vântul şi-am plecat.

E-atât de greu şi totul e-ntuneric
La gândul că o clipă mi-am dorit,
Şi când a fost,cu darul său feeric,
Parcă n-a fost! De clipă m-am ferit…

Rămân aşa cu vechea mea vioară
Să-mi tângui nopţile sub clar de lună,
Să îmi revărs, la fel ca odinioară,
În file gri un zâmbet alb, de humă…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu