29 iunie 2014

Îmbrăţişaţi fără de-mbrăţişare



Că suntem lumânări cu ochii goi
Şi nu mai cutezăm înspre sărut
E vina lutului ce stă  în ploi
Cu sufletul mereu în el căzut.

Nu ştiu şi nu-nţeleg din care unde
Nu contenesc în noi să ne mai cadă
O nesfârşită ploaie ce ne-ascunde
Oceanul. Ne-a luat ca pe o pradă  

Culori s-au diluat şi taine nu
Mai ştim să ne găsim în fiecare,
Nu mai avem puteri de-un „eu şi tu”...
Îmbrăţişaţi fără de-mbrăţişare.

Cu gândul este prea uşor să trec
Dinspre amurgul veşnic răstignit
Spre răsărit, deşi îmi pare sec
Şi chinul pare fără de sfârşit.   

De-ai să mă ierţi iubind, poate, cândva
Să mai găsim de foc o clipă-n sân
Cu infiniţii zori ascunşi în ea
Să-mi spui: “rămân” şi eu să-ţi spun:“rămân”…

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu