24 martie 2013

sunt norul alb

duminica cerul se odihneşte
soarele îi spune poveştile de peste timp
cu cele triste cerul naşte nori cenuşii
atunci sunt ploaie şi-mi iubesc pădurile
pe frunzele copacilor mi-e drumul
ţin calea prin râu
să ajung în mare
acolo inima mea bate veşnic în inima ta
toate suspinele de dor sunt valuri
la ţărm lacrimile devin pietre
nemuritoare
mângâiate de soare


duminica cerul se odihneşte
soarele îi spune poveştile de peste timp
cu cele vesele cerul naşte nori albi
e zâmbetul lui şi eu sunt un nor alb
razele soarelui îmi sunt leagăn
adierea vântului mă duce printre alte zâmbete
o horă a veseliei bucură cerul
atunci, mărinimos, cerul ne dăruieşte câte ceva
eu îi cer o hartă să călătoresc spre inima ta
e un drum colorat cu flori de câmp
udat cu apa de izvor
prin ochi de ciute cutreieră păduri
în capăt ţărmul
norul alb - pescăruş solitar pe stânca veşniciei
în liniştea ei marea-şi trimite la ţărm
valul
mângâiat de soare

duminica cerul se odineşte
norul alb e zâmbetul cerului
când soarele spune poveşti de iubire

sunt norul alb

19 martie 2013

Cuvinte şi propoziţii

Cuvinte dulci nici azi nu am venit să-ţi spun,
mi s-a părut că ieri mi le-ai pierdut pe drum
şi că-ntre noi s-au pus hotare de ninsori,
că orişiunde merg atâta ştiu: "mă dori"!

Petale de cuvinte nici azi nu ţi-am trimis,
mi s-a părut azi-noapte c-aievea era-n vis
şi nici nu mai cunosc de-i noapte sau e zi,
nici nu mai văd copacii de s-or înfrunzi.

Şuviţe de cuvinte nici astăzi nu am scris,
am scrijelit în ciorne ca-ntr-un adânc abis;
tot plec de-acasă-ntruna şi mă întorc apoi,
nu ştiu unde mi-i locul: cu-ai mei sau pe la voi?!

Am pus în calendar felii de noi cuvinte,
un scrabble fără "words"; nici nu-mi aduc aminte
ce fel de propoziţii se pot compune cu:
iubind, iubit, iubite, iubesc, eu, te, şi, tu...