31 decembrie 2012

E vremea



E vreme de iubit precum ninsori
Îmbrăţişează mări, într-un amurg,
Cum fulgii,-n tainic vals, plutesc în zori
Se-avântă calzi, pe coama unui murg.

E vreme de iubit în albul burg
Cum fulgii mângâie copacii goi,
Din lacrimile lor prin scoarţe curg
Aceleaşi seve pentru pas în doi.

E vreme de iubit şi căi să schimb,
În mare sunt delfinii mei atinşi
De uscăciuni deşertice şi nimb,
De necuprins tărâm polar cuprinşi.

E vreme de iubit şi e Crăciun,
Nescrisele ninsori cântă pe ram,
Aprind luminile într-un ajun
În care tu erai şi eu eram.

E vreme de iubit şi de colind,
Şi  toate nopţile pierdute-n geam
Să le uităm pe rând, cuprinşi de jind
Să fiu cu tine-i tot ce vreau să am.


22.12.2012

Ninge doar în gând...



Te uită cum ninge-afară
Pe alei zăpada noastră
Şi copacii îşi coboară
Din coroane frunte-albastră
                    Ninge, ninge-afară...

Te uită cum ninge-n cale
Necuprins e un contur
Văd prin fulgi buzele tale
Un sărut aş vrea să-ţi fur
                     Ninge, ninge-n cale...

Te uită, ninge pe case
Peste lacul adormit
Iarna vrea, oare, să lase
Iară semne de iubit?
                     Ninge, ninge-n case...


Te uită, ninge în brazii
Jucăuşi ca nişte cai
Hai să înecăm iluzii!
Mai contemplu, tu mai stai?
                     Ninge peste cai...

Te uită că ninge-n focul
Ce-l aprinzi în mine când
Îţi zăresc umbra prin locul
Unde n-ai trecut nicicând
                     Ninge doar în gând...


22.12.2012

Cerbul



‘Nălţimile de linişti
stăpâne în păduri,
agonizând pe mirişti,
revarsă-n lupii suri
o iarnă oarbă – mută;
se-apropie tiptil
şi sperie o ciută
un vânător abil
ce-n carnea lui vârtoasă,
c-un demon zvârcolit,
c-o aripă vântoasă
cerboaica a ochit;
ea vede poarta-n care
dintr-un senin azur
străluce ca un soare
al cerbului contur;
poiana-nfăşurată
în ochi de abur trist
se-ntunecă deodată
şi-n piept colindă chist
ca piatra fumurie
bătută de arini
cu frunza vineţie
şi-i coace-n gură spini;
în clipa nepătrunsă
de ţeava negrei morţi
se-apropie (ascunsă
în umbra unei sorţi)
de trupu-i tremurând,
visând Laponii verzi,
o-nvâluie în gând,
şoptindu-i: „să te pierzi!”...
o rază ce străpunge
prin lacrima-i de foc
un brâu de cer ajunge
şi-o ţintuieşte-n loc;
au curs milenii, poate,
câţi pui de cerb au nins
din gurile de şoapte
spre ochiul necuprins;
cerboaica-n munţi, topită,
zăpezile-i sunt scut,
căzu în loc zdrobită
când pocnet cunoscut
opreşte-n mers toţi brazii;
un fâlfâit nebun
se-nfruptă-n carnea prăzii
şi sângele-i preabun
în şipot se răsfrânge
prin sclipete de nea,
cerboaica dinţii-şi strânge;
în zboru-i, o drepnea,
s-a rătăcit şi-un ţipăt
cuibări-n grumazul,
din care doar un hlipăt
sună ca olmazul;
durerea-i se îngână
c-un clinchet de argint
din pântecul ce până
în vară-i stă alint...




15.12.2012