16 octombrie 2012

Château de la Loire

călare în munte cu roibul
oştean însetat din sahare
venindu-mi pe mijloc de cale
cu aripe-ntinse ca şoimul

de pradă-ţi sunt ochii ce hulpavi
aleargă-nspre sânul meu stâng
opreşte-ţi galopul în crâng
cuprinde-te-n nurii mei jilavi

leagă-te-n juru-mi ca sfoara
uitându-ne capăt şi loc
acolo-n Château de la Loire
stinge nestinsul meu foc

inima fără vioară

 ai început să-mi țeși din aurore
 un drum de spini, către a ta iubire
 m-ademenești când știi că în cuore
 e polul nord, în punctul de sosire
 
 privește-mă: ochii îmi râd, și gura,
 cutremure mă împresoară când
 cu glasul tău topești din nou glazura 
 de gheață,-n ultimul meu gând
 
 ascultă: inima nu îți răspunde,
 toate sforile mi se-mpletesc și mor
 copacii goi plecați pe nu știu unde...
 fiorul nu se naște așa ușor

 când va sfârși iubirea asta nouă
 ghețarii mei vor fi atunci oceane,
 copacul trist - o inimă cu două
 ramificații goale cu frisoane
 
 nu mă-ntreba ce simt, mă înfioară,
 în legănarea ei de ne-nțeles
 iubirea asta nu are vioară
 și drumul ei cred că a fost ales

14 octombrie 2012

Levanţii

De pe întinsul câmp de levănţică
Ai adunat un mic buchet, să-l ai,
Aroma lui prin piele te furnică
S-a-nstăpânit ca tropotul de cai

De insomnii ai vrea să scapi dar nu
Găseşti un loc în perna ta cea grea
Te răscoleşte gândul că doar tu
Ai un arcuş pentru vioara mea

Strop de ulei pe coapsă plânge
Masezi uşor... mişcări de catifea
Levanţii mov îţi trec aşa prin sânge
Te-ai rătăcit în ceaşca de cafea

Migrena ta s-a disipat pe loc
Nici nu mă mir, era de aşteptat
Aprinde şemineul, fă un foc!
Nu crezi că este frig? Am îngheţat!

11 octombrie 2012

lettre de la mer


Filigran pe-un lujer, scrisoare în sticlă, 
ochiul de felină, fir de levănțică
dinspre dreapta, colțul, scos din cafenea,
pe stânga, livada, şi-o lalea în ea.
 
Titlul este tandru, luat la Paris,
(ochii se măriră..., țigara ți-ai stins?)
iar pe rândul unu, linii mov, mai mici:
fricile apuse, dusul meu arici.

Trec încolonate note-n portativ
toamne la belle arte - gest intempestiv
pleacă de la tine-n chip de cruciadă
lance înspre mine - cucerind hiadă.
 
Cornul lunii cade înspre răsărit
între groenlande și-un dans inuit,
printre aurore văd caii cum plutesc,
îmi închei scrisoarea cu un "te iubesc"!

Doruri seci cuprinse-n apele adânci,
mă strigă siberii şi ghețari pe stânci...

7 octombrie 2012

Desanţii



Desanţii îţi joacă în vene,
Vermeer îţi umple ulcica,
Străbaţi cu un deget, alene,
Măsori cu privirea vâlcica.

Stângace mişcare şi verşi
Bordeaux pe satin arămiu,
Te-apropii de nurii mei şterşi
De vinul rămas balsamiu.

Vitralii deschise şoptind
Că Dunărea intră în mare,
Cu mâna mea stângă cuprind
Desanţii pierdutelor care.

Te-mbeţi cu parfum dantelat,
Sub borul prea larg mă cuprinzi,
Te pierzi pe un cer pastelat
Şi Dunărea-n mare cufunzi.

2 octombrie 2012

Când brumărelul s-a lipit în noi

                                              
Sub felinare-s nopți cu lună plină,
Tramvaiele sunt cheaguri de povești,
Bătrâne linii trec și în surdină
Prin gândurile mele poposești.
 
Alai de frunze într-o toamnă verde
Mă învelește în căldura ei,
Sub geană bob de rouă mi se pierde
Parfum și roze mă-nsoțesc pe-alei.

Ce repede, ce mult se derulează...
Până ridic eu pleoapa dintre nori
Mi-s umerii striviți ca o spetează.
În anotimpul meu când mai cobori?
 
Ruginile cuprinse-n coama lor
Desfac în toamne rai de-oceane verzi.
Sunt ani în șir de când copacii dor
Și anotimpul meu mereu îl pierzi.

Se mai adapă caii din cenuși?
Mai cade lin o aripă de ploi?
Se mai răstoarnă brume-n cumuluși
Când brumărelul s-a lipit în noi?