26 iunie 2012

Rochia roşie – fotografie

Vezi că ţi-am luat cu împrumut rochia aceea roşie
de mătase cu decolteu generos...
ţi-am luat şi iubiţii
nu m-a ştiut nimeni, m-am rezumat la oglinda mea
rochia nu ai purtat-o, iar iubiţii i-ai părăsit mereu pentru Poezie
cred că Poezia e ca rochia: pui în ea istorii sentimentale,
prăpăstii şi înalturi,
furtuni şi răsărituri
şi... pufff
suflă un vânticel şi rămâi goală
ori te agăţi în trandafirii aceia roşii pe care ţi-i tot vâr sub nas
tu pleci şi în urma ta firul se deşiră
crezi că vin iubiţii tăi să facă ghem din firul ei?
nu, nu, nu...
ei vor sta înaintea ta holbându-se la nurii tăi
care se dezgolesc la fiecare pas...
daa... Poezia e ca ei: te priveşte doar când te dezgoleşti
şi laşi în ea mere verzi, mere roşii
trandafiri galbeni şi fluturi albaştrii,
apoi te părăseşte şi mereu vine alta, devoratoare
nu-i aşa că numai când ţâşnesc din pieptul tău cuvintele
şi le aşezi ca o gheişă la ritualul ceaiului
abia atunci simţi că ai purtat zece rochii roşii de mătase
şi te-ai iubit cu zece şeici arabi nestăviliţi?

Numai atunci poţi să fii senin - verzuie...

Un comentariu: