19 iunie 2012

Femeia mirări...

Poeme ucise ce-aşteaptă extazul
Trăind agonii în stihii fără sens;
Şi îngeri, şi demoni recheamă talazul
Când drumul cu roze arată nonsens.

Mirajul enigmei îşi duce cu dorul
Copaci de iubire din sfinte-amintiri,
Tăceri istovite, pe buze izvorul,
Spirale cu visul pierdut în plutiri.

Ce umbre albastre cătându-şi stăpânul,
El vinde, adesea, doar fum şi uitări!
Verzui începuturi le fură hapsânul
Privind peste umăr gingaşe mirări.

Carmin se dezbracă, pe câmpul cu macii
Dorinţe mocnite se mistuie-n van;
Salcâmii se pleacă şi-n râu vârcolacii
Străbat pustiindu-mi un zbor diafan.

Adesea răscoală cireşii în floare!
De ce îi răsfiră vântosul în zări?
Să ningă zănatec femeia mirare!
Să ningă albastru femeia mirări!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu