29 februarie 2012

echilibru

                                                
dacă aş fi rămas încătuşată
ştiu sigur că mi-aş fi istovit ochii
până mi-ar fi crescut unghii din ei
să pot zgâria orice privire
s-ar fi încumetat să se oprească
pe aleea mea desfrunzită


dacă las un semn pe cătuşe
apoi le arunc în mare
ea mă înghite cu totul
şi sfârşesc în gura unei balene
învăţând să-i număr coastele


dacă voi chema toate narcisele
voi face o cunună pasului descătuşat
să te privesc prin ea cum stai
în umbrele viorilor
şlefuind cuburi de gheaţă
cu degete fierbinţi
ca un sculptor fără daltă
ascuns între fiare contorsionate




diferenţa este că îţi scriam doar ţie
fără dorinţa de a împărţi bucurii peste lumi
(excepţie rarele momente de apărare)
chiar dacă era la vedere
dar ce cale este astăzi ascunsă privirilor?
ochi şi urechi au până şi picăturile de apă


de acum nu te voi mai căuta
să nu-ţi mai tulbur orizontul
spre care priveam cu nesaţ toate acuarelele
ascultam abandonându-mă toate notele
şi citeam, frunză tremurând, toate slovele


de acum îmi voi relua vechiul obicei:
mă voi risipi croşetându-mi batiste
din dantelă înmuiată în parfum de liliac
şi-mi voi face o colecţie impesionantă
de ghiocei


tu ştii că prefer gri-ul
nu, nu cenuşiu, gri, gri de la argintiu
nu, nu e banal
e doar echilibrul
dintre alb şi negru

26 februarie 2012

Roz

Odinioară mi-ai dat zambila albastră,
A rămas de atunci stingheră-n fereastră:
Călător clandestin. Ai ştiut să mă crezi,
Mi-a fost drag să te am ghiocel în zăpezi.

N-am ştiut pân-acum să încânt primăveri,
O Fata Morgana cu furtuni în păreri,
Prea pierdută în spaţii fără soare şi ploi
Eram râul secat, doar prundişuri şi sloi.

Tu, profesor distins; eu, elevă ţi-am fost,
Sălbatică fire, nu-mi găseam nici un rost.
Cu tandreţe şi blând mă-nvăţai  „a iubi”,
Să conjug dintre nori,  simplu, verbul „a fi”.

Corăbier pe mare, eu la mal aşteptam,
Papiruşi de dor fluturi mov croşetam.
Anulate zboruri, le păstram pentru doi,
Mă-ntrebam când e luna aprinsă de noi.

Odinioară mi-ai dat zambila albastră,
Am sădit-o-n ghiveci, se-ofilea în glastră.
Din cer se iveşte zbor înalt, verde coz,
Priveşte zambila: de acum va fi roz.

24 februarie 2012

21 februarie 2012

a venit...

...sfarsitul
si simt cum incepe infinitul




Un sunet prelung de chitară
mai plânge sfârşit la-nceput,
să-ndiguiesc ce-o să doară,
să pot uita ce-a durut.

Să vină moartea şi noaptea şi iarna!
Am să le spun o vorbă, de duh,
să spumege gura lumii, ahh, bogata...
le-arunc pe toate cu silă-n văzduh!

Nimic nu-mi stă-n cale,
sunt viscol spre tine
şi când te-ajung mă topesc infinit
acum voi afla dacă drumul meu ţine
spre plus, spre minus ori spre zenit...

pereţii

Ţi-am spus de atâtea ori să pui lacăte pereţilor când pleci,
îi laşi să se adune la colţuri ticluind comploturi
împotriva gândurilor mele
îşi împreună mâinile pe burţi
şi rotesc degetele mari
în jurul minţii mele
apoi chicotesc
nu mi-ai lăsat nici scara
aş fi urcat la cutia ascunsă de bunica
atunci când avea surprize
să-şi primească nepoţii cu zâmbet cald...............