8 iulie 2014

cer



sunt lacrima din cerul ochiului tău
ador câmpia sufletului în care mă aştepţi
urc munţii spre inima ta şi găsesc liniştea brazilor
mă legăn pe nori albi
în vizită de curtoazie
las vântul să-şi ducă frunzele în rafturi albastre
îmi desfac palmele şi-ţi dărui petale de dor

eu sunt



duminica cerul se odihneşte
soarele îi spune poveştile de peste timp
cu tristeţile naşte nori cenuşii
atunci sunt ploaie şi-mi iubesc pădurile
pe frunzele copacilor mi-e drumul
ţin calea prin râu
să ajung în mare
acolo inima mea bate veşnic în inima ta
toate suspinele de dor sunt valuri
la ţărm lacrimile devin pietre
nemuritoare
mângâiate de soare

duminica cerul se odihneşte
soarele îi spune poveştile de peste timp
cu tristeţile naşte nori albi
e zâmbetul lui şi eu sunt un nor alb
razele soarelui îmi sunt leagăn
adierea vântului mă duce printre alte zâmbete
într-o horă a veseliei
marinimos ne dăruieşte
eu îi cer o hartă să călătoresc spre inima ta
e un drum colorat cu flori de câmp
udat cu apa de izvor
prin ochi de ciute cutreieră păduri
în capăt ţărmul
norul alb - pescăruş solitar pe stânca veşniciei
în liniştea ei marea-şi trimite la ţărm
valul
mângâiat de soare

duminica cerul se odineşte
norul alb e zâmbetul cerului
când soarele spune poveşti de iubire



arbitrii



mult prea des îmi pun rochiţa mov cu înflorituri vişinii şi breteluţe de satin
 un sutien vişiniu din dantelă un halat satinat peste
şi haina cizmele eşarfa o şapcă

e frig zăpada e până la cer
ies în stradă să întâmpin miejii de noapte
cu gândul că drumul e destul cât să prind curaj
caii mei năstruşnici aleargă spre demonii tăi gingaşi mânaţi de aceeaşi dorinţă de tine

nu am aflat de ce
pur şi simplu
caii neîmblânziţi plictisiţi de insistenţele mele
o iau la trap
încearcă să scape de mine
cu o mână  îmi fac cerc din index  şi degetul mare
să-i fluier ca o birjăreasă
cu cealaltă ridic năframa albă chemându-i

cu ei
roată în jurul meu
le cer sfaturi
nechează sunt temători
demonii tăi au spus mereu „pas”...

mă întreabă de ce la mine nu a ajuns semnalul
le spun că eu am auzit doar „pa”
murmur ceartă câteva înjurături şi plecăm blazaţi
spre nicăieri...
doar scârţâitul zăpezii sub paşii deveniţi tot mai mărunţi ca o ploaie mocănească

 îmi amintesc gestul fumătorului
 îl simt
 îl înţeleg
 îmi trece prin degete şi plămâni
am îngheţat...


garduri - sărituri



parcela mea devenise neîncăpătoare
atâtea îmbrăţişări
atâtea săruturi
strânse de-aiurea
mă-nghesuiau
mă sufocau

gardurile erau oglinzi
în oglinzi
ha ha
ghici
erai
aha tot măria ta
am sărit gardul
ufff
puţin şifonată
mă scutur
câţiva paianjeni
câteva frunze uscate

privesc uliţa
da uliţa
iubesc uliţele


Când tu îmi creşti



Când umerii-mi coboară într-un adânc de lac
tu îmi creşti din ei doi nuferi albi zglobii
ei se deschid la fiecare clipire a ochilor tăi
vorbindu-ţi despre pacea aşezată în ei 
când îi ţii în palme 

Când ochii-mi coboară la rădăcini de sălcii
tu îmi creşti din ele ramuri mlădioase
în legănarea lor stârnită de sosirea ta
ele îţi vorbesc de liniştea ce le cuprinde 
când le mângâi cu mătasea apei tale 

Când cuvintele mi se împrăştie ciulini
în bărăganul însetat
tu îmi creşti printre ei florile de câmp
prin parfumul lor văd zarea femeii curcubeu 

În concluzie
când şinele mele ruginite s-au intersectat cu gara ta
(placată cu pietre „dedicato a Gaudi")

am descoperit că iluminarea poate pleca din mlaştini
(am văzut eu şi în pânzele lui Monet)

că salcia nu e doar o pleată în vânt
ci o punte pe calea căutărilor
că simplitatea e un miracol
chiar şi la margini de drumuri
(dacă are parfum de lavandă)

ma petite lettre d'amour



ieri nu ştiam că iubirea se va naşte peste duminica asta cu înfloriţii castani
peste toamna brumelor mele
azi mă nasc din nou neştiind că un mâine se cere înviorat de alei primăvăratice în parcuri înzăpezite
cred că între noi se înfiripa ceva

 firele de iarbă ne invidiază

poţi să taci o clipă?

le-am strâns roua astăzi de dimineaţă şi avem buzunarele pline de buburuze
unde vei zbura acolo e casa ta
şi atunci ecranele ne ţin ostatici pe viaţă
în carapace de lemn
vom croi garduri vii colibei din faţa viei
de unde vom culege strugurii
le spunea bunicu' „puterea ursului"
şi atunci să vezi trai pe vătrai cum te scot eu
din mustul tău acrişor
şi îţi spun că te iubesc doar aşa
să îţi aminteşti de Cişmigiu 

mai tac?